Recent, o echipă de cercetători americani a descoperit o nouă categorie de antibiotice, ai căror compuși naturali pot fi utilizați pentru combaterea infecțiilor greu de tratat, cum ar fi infecția cu superbacteria Staphyloccocus aureus rezistent la meticilină (SARM).

Aproximativ 25-30% dintre persoanele sănătoase sunt purtătoare ale acestui germene la nivelul cavității nazale. În cazul în care bacteria pătrunde la nivelul tegumentelor printr-o plagă tăiată sau leziune inflamatorie poate produce vezicule cu lichid dureroase sau furuncule inflamatorii, cu tumefiere și puroi, sau alte leziuni inflamatorii.

Mai grav, poate produce infecții severe de tipul pneumoniei sau poate întârzia vindecarea unei plăgi post-operatorii.

Compușii respectivi care pot avea efect împotriva acestei bacterii rezistente la antibiotice poartă numele de malacidine și au fost descoperiți în sol.

Specialiștii au utilizat o tehnică de secvențiere pentru analiza a peste o mie de mostre de sol prelevate de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii și au descoperit compușii, care au vindecat infecțiile cutanate cu SARM la șoareci.

În prezent, nu există niciun vaccin care să prevină contaminarea cu acest stafilococ. Igiena este esențială pentru evitarea acestui lucru.

Dezinfecția mâinilor, evitarea contactului direct cu persoanelor infectate prin purtarea halatelor, a măștilor sau mănușilor de protecție, curățarea corectă a rănilor și tăieturilor de la nivelul pielii reduc semnificativ șansele de contactare a bacteriei.