Diga dentară este o folie izolatoare elastică, sub formă dreptunghiulară, care are rolul de a izola unul sau mai mulți dinți pentru a preveni contaminarea acestora cu salivă, pentru a evita infecția încrucișată în timpul tratamentelor endodontice sau pentru a preveni înghițirea sau inhalarea substanțelor, a instrumentelor sau a materialelor folosite în timpul tratamentelor stomatologice. De asemenea, se izolează țesuturile moi, prevenind lezarea acestora. Atunci când este extinsă, aceasta acoperă toate părțile moi ale cavității bucale: buze, limbă, obraji, gingii. Acest lucru permite, pe lângă protejarea zonelor moi, o mai bună vizibilitate a spațiului de lucru și duce la eficientizarea intervenției - dentistul poate lucra eficient și fără întreruperi, ceea ce înseamnă economie de timp.

Folia de digă este realizată, de cele mai multe ori, din latex. Pentru persoanele cu alergie la latex, există variante de digă confecționate din materiale precum nitril.

Sistemul de digă este format din folie de digă, clește perforator, clemă de digă, clește de aplicat și ramă de digă.

Înainte de a aplica diga, este necesară curățarea în totalitate a dintelui și eliminarea marginilor tăioase, care pot agăța sau rupe folia de digă. Zonele predispuse iritațiilor se lubrifiază și se stabilesc locurile unde se vor face perforațiile.

Pentru montarea digăi, se va folosi cleștele perforator pentru a realiza orificiile necesare în dreptul dinților care necesită izolare. Pentru o manevrare mai ușoară, este recomandată așezarea foliei pe ramă. Prevenirea alunecării se realizează cu ajutorul clemelor, apoi folia cu orificiu se ajustează în jurul clemei de digă.

Diga este mai dificil de aplicat pe unii molari de minte, pe dinții care nu au erupt complet sau pe coroanele foarte degradate.

Pe lângă avantajele clare în privința intervenției specialistului, sistemul de digă poate ajuta și pacientul. Poate reduce „frica de dentist” deoarece acesta nu simte mâinile care lucrează.

Există, însă, și pacienți care nu se simt confortabil în această situație. Respiratul pe gură este mai dificil în acest caz, astfel că unele persoane pot avea senzație de claustrofobie. Este important ca pacientul să poată respira bine pe nas. De asemenea, comunicarea între medic și pacient este restricționată.